Doamne-șoferește

să conduci prin România! Și vă explic:

Vara asta nu am mai ieșit din țară. Dar am făcut câteva mii de kilometri pe drumurile patriei. Nu puneți telefonul în furcă 🙂 și nu vă enervați căci nu am de gând să pun placa veche în care mă plâng de lipsa autostrăzilor sau să vă stric ziua cu aprecieri legate de calitatea drumurilor noastre. Avem și alte probleme:

  1. Căruțele. Sunt multe și total nepotrivite pentru anul în care ne aflăm. 2017, mânjii mei! Nu mai au voie animalele la circ dar pot sta caii bară la bară (mă rog, hățuri la bară) cu tine pe un drum național. Căruțele mi se par și periculoase și inestetice. Da, în cătunul cutare, pe drumul forestier din zonă, mai că l-aș lăsa pe bădița Gheorghe să-și plimbe mârțoaga domol pentru a-și face traiul ceva mai ușor. Dar pe drumuri intens circulate aș face pe dracu’ n patru să nu mai circule respectivele căruțe. România pitorească poate să stea cuminte în pătrățica ei fără s-o mai facă de râs pe sora ei de la oraș care se chinuie să se modernizeze. Jos căruțele! Cu ele pe asfalt nu doar că ne facem de râs, ci ne complicăm și traficul…aproape rutier.
  2. Animalele.  Dap, alea de la volan! Unii îi numesc bizoni, alții găsesc alte titulaturi a fi potrivite. Trebuie să recunosc că sunt zile în care nu pot paria pe rațiunea partenerilor mei de trafic. Efectiv, prostia lor îmi blochează logica. Atitudinea lor și agresivitatea cu care se manifestă în trafic sfidează și bunul simț și explicațiile logice. Dincolo de faptul că sunt agresivi, unii șoferi nu mai au niciun respect pentru regulile banale. Ce nu știu animalele astea e că nu murim aiurea-n drum, tocmai pentru că ne-am asumat un set de reguli. Asta ar însemna cardul ăla de-i zice permis. Când unul sare pârleazul în afara convenției, toți ceilalți sunt în pericol.

 

La final,  o mărturisire despre condusul în București: uneori, la volan, mă transform. Devin nervos și chiar agresiv. Aproape ca cei de sus. Bucureștiul, de exemplu, e un oraș care mă agită și mă trece pe preset-ul de competiție. Să nu cumva să las vreun prost să inventeze o bandă, să-mi taie calea, să mă întreacă pe șinele de tramvai. Având grija lor devin eu prostul care se bagă, care nu lasă, care accelerează, gesticulează și care se crede instant la cursa vieții. Ce vreau să subliniez? În timp ce ne intersectăm pe străzile din oraș ne influențăm și starea de spirit. Nu doar liniile caroseriei! 🙂 În rău! Și din ce în ce mai des. Și ni se duce naibii tăt zenul și ne punem nervi peste cei de-acasa sau de la job și, uneori, ne stricăm și weekend-ul și vacanțele. Nu neapărat pentru că ne grăbim, ci pentru că dăm din coate cu furie. Nu știu dacă vrem să ajungem primii într-un anume loc, ci mai degrabă vrem să se vadă asta. Răzvrătirea asta contra civilizației. Și e nasol!

Leave a Comment