Eram la volan zilele astea și, văzând câmpurile patriei cum se cer pe rețelele sociale, cu pâlcuri de maci, m-a luat grav cu poezie și melancolie la cap. Și-mi ziceam că ăsta e farmecul unui lucru bun, al unui lucru frumos: reușește să facă din orice tarla părăsită o zonă aparent frecventabilă.
Macii sunt adesea răzleți și fragili. La fel e și binele care se întâmplă pe lângă noi. D-aia tresărim când apare. D-aia ne plac oamenii buni, care izbutesc într-un domeniu sau altul. Pentru că ne oferă nouă confortul de a crede că poza e totuși frumoasă. Macii ne abat deci atenția de la pârloagă, dar te poți supăra pe ei? Din contră!
Nu vă țin mult captivi între rândurile naive ale copilului din mine. Vă las o ultimă observație: macii se pot și cultiva pentru semințe. La fel putem cultiva și gesturile care colorează în bine peisajul. Pentru semințe!
(sursa foto: pexels.com)
Leave a Comment