Radicalii ridicolului

Discursul politicienilor s-a radicalizat și ridiculizat periculos de mult. Deja suntem la al doilea individ care bagă o aluzie fină la pusul mâinii pe arme. Până acum puneau mâna pe ce prindeau. Acum o aruncă la derută și p-asta cu arma, crezând că e oarecum la fel precum coada lopeții pe care au lasat-o la mumele lor în curte. Nu e!

Oare ce naiba îi deranjează? Că pică țara pe ei? Că n-au legat un drum de la vest la est în 30 de ani? Sau partea asta că nu prea mai pot mișca în front? Jena lor în a mai face învârteli e acum atac asupra democrației. Mârlănia e asociată mai nou dizidenței. Vor și ei o revoluție! Să se facă să se dreagă, dar DNA-ul să nu se mai bage. Și lumea să stea în casă să nu-i mai deranjeze. Că altfel?

Sunt vizibil iritați unii dintre aleși. Abuuuz, urlă ca disperații! Nu-i irită însă neajunsurile din școli sau spitale. N-au nervi comuni cu plebea. E ceva nobil în revolta lor. (Unul dintre ei chiar se compara cu marii boieri!) Ceva nu le mai merge ca pe vremuri acestor boieri, cărora le-ar conveni ca țara să nu iasă vreodată din feudalism.

Ce mizerie!

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.