Scrisoare către analiști bătrâni

Sunteți cam alarmiști! Nu ne mai speriați atât de mult cu estul. Noi ăștia din urmă, sub 35 de ani, nu ne-am consumat încă setea de occident. Iubim încă Parisul, concertele la Londra, evenimentele din Berlin, spiritul din Amsterdam. Și-n acest moment, eu personal, nu am proiecția vreunui eveniment major care să ne facă să le întoarcem brusc sau lent spatele.

Și să vă mai spun ceva, și asta chiar doare: au fost prea puțini dintre voi, cei din generații mai mature, care ne-ați purtat realimente spre vest. Mai degrabă vestul ne-a recuperat. Stiți foarte bine ce s-a votat și cu cine am defilat în ultimii 25 de ani. Avem merite puține și un super noroc pentru că am fost contemporani cu căderea blocului comunist.

Nu le mai dați falsa impresie politicienilor de azi că au puterea de a decide cum stă macazul. Nu o au. Sunt mici, în deplin acord cu meschinele lor interese pe termen foarte scurt. Nu am avut oameni de stat, dar am fost, în schimb privilegiații unor mize mari, care s-au numit UE și NATO.

Singura cale prin care mai putem ajunge “în ghearele estului” e abandonul. Dacă ne lasă occidentul din brațe. Între timp, noi (dimpreună cu politicienii din dotare și cu alarmiștii de serviciu) ar trebui să ne focusăm pe decalaje și derapaje. Adică se recuperăm față de vest. Că doar să ne sucim gâtul după ei nu e suficient.

De fapt, despre asta e vorba. Despre ce facem aici, pe tarlaua proprie. Corupție și interese găsim și la Trump acasă și la Bruxelles și la Moscova și la București. Noi trebuie să avem grijă de-a noastră, pentru că vrem să trăim mai bine, nu de frica rușilor, ci de rușinea copiilor. Atunci când e nasol și se fură pe rupte, nu suntem neapărat mai aproape de Rusia, ci suntem mai departe normalitatea aia pe care o asociem cu un standard de viață de tip occidental.

sursa imagine – http://truthfeed.com/

Leave a Comment