Zgomot. Brum și distors.

Cel mai probabil fiecare țară are un zgomot al ei. A noastră știu sigur că are și mai știu că noi abia îl mai percepem. Nu vorbesc aici de poluare fonică. Vorbesc de un anume fenomen complex, dens și păcătos ca o ceață. Zgomotul de fond mioritic nu-ți altereaza doar auzul, ci și restul percepțiilor senzoriale. Să vă exemplific:

  • Litoralul românesc – A mai remarcat cineva? E acolo un zumzet permanent! Un mix foarte nefericit de țipete de părinți și copii cu muzici înfundate. Nici valurile nu răzbesc în a-i acoperi. Și monotonia lor, în alte circumstanțe relaxantă, amplifică agitația. Apoi culorile, și ele țipătoare, de la aproape fiecare hotel și tonetuță. Peisajul audio e completat de adresări “dă faleză”, replicile conaționalilor noștri, plecați cu, scuzați, pula, și pluta, la mare degajând falinc mârlănia și grobianismul cultivat cu mult tact la o sămânță, între ieșirile estivale.
  • Fotbalul – Nu mai e niciun secret. Aici, la noi, chiar trăiește mama clișeului “mult zgomot pentru nimic.” Cine a furat, cât a furat, cu cine s-a certat, de ce s-a certat, arbitrul, asistenții, impresarii, rudele…Hărmălaie totală. Și atât. Din păcate, e o agitație deloc productivă din care lipsește tocmai fotbalul. Ironia e că televiziunile plătesc pentru sport, dar sfârșesc în a transmite paraziți. Și, binențeles, ciclic ne întrebăm, gălăgios, cum altfel, de ce nu avem rezultate.
  • Politica – Aici e mai rău ca la fotbal și mai grotesc decât pe litoral. Politicienii nici măcar nu se mai ceartă între ei. Cearta e între ei, deraiați total de la ideea de a ne reprezenta și noi, ăia care suntem nevoiți să-i mai alegem încă o dată. Aparent, ițele sunt complicate, cu DNA, mize mari financiare, cu denunțuri, cătușe, talk-show-uri și ani grei de închisoare. În toată vâlva asta nu găsești însă strop de dezbatere constructivă. Totul e despre cine ce zice și nimic despre cine ce face. Asta pentru că, în afară de zgomot, nimeni nu prea mai face altceva.
  • Divertismentul – Aici vă întreb pe voi: sincer, la ce râdeți. Seara, dimineața…Cine reușește să vă mai “monteze” pe chip un zâmbet? Tilică, Trăzniții, Buzdugan, Capatos, Măruță și nșpemii de alte producții în care, prin definiție, urlă a periferie?
  • Conversațiile* civice – Am pus o steluță pentru că aș vrea să le subliniez aici pe cele mai zgomotoase dintre ele, cele online. Prea de stânga, prea neoliberal, prea stelist, prea băsist sau chiar prea pentru sau contra interesului național și, evident, sluga lui Soros. Toți purtăm etichete, toți suntem postaci și ne dăm pantalonii jos și hulim și pulim (îmi cer din nou scuze!) până încingem tastatura. Nu există conduită sau vreo convenție despre decență. E ca-n filmele cu Van-Damme de pe casetele video: singura regulă e că nu există nicio regulă. Prin urmare, se zbiară efectiv de la un IP la altul.

Nu mai e mult până la 1 Decembrie și-o să facem o horă. Fiecare după muzica lui, după cum crede și în funcție de ce are de trâmbițat, pe persoană fizică. Se va face iar zgomot organizat și asta chiar ne unește. Gălăgia absurdă și stearpa se împarte egal la toată lumea. Și ea, cum ziceam, nu surzește. Dar omoară. Zgomotul ăsta ne leagă pe toți de mâini, ochi și urechi. Ne face inerți și deloc apți în a reacționa. Societatea, ar zice un sunetist bun, are brum și distors. N-are cine să regleze situația, căci e deja imposibil să te mai faci auzit.

Puțini sunt aceia care se pot desprinde și își poat ridica fruntea mai sus de acest zumzet. Dar chiar și lor li se face dor de “muzica” de-acasă.

Leave a Comment