What’s wrong with you, people?

Ultimele zile au fost năucitoare:

– Măruță a pus pe sticla chipul unei tinere agresate și, deși suntem la câteva zile bune de la incident, nu răsare nicio sancțiune, iar presiunea publică scade în intensitate. Timid, omul a încercat să explice, dar mai rău s-a afundat…Ce naiv eram, plănuiam de-atunci să etalez pe rețele un apel, un text pe bază colegialitate, de genu’ „Nu e bine, Cătăline!”, dar pe el îl durea nu de apelul la obraz și educație, ci faza că oricum stătea concurența la pândă și ar fi dat altul imaginile. Întâmplarea, clar o abatere de la etică și bun simț, se pierde într-un noian de decizii editoriale greu de înțeles luate de proteviști. Se duc cu elan către tipul de emisiuni de Kanal D și Național TV. Asta e televiziunea? Parcă era altfel!

– Un tip de pe site-ul România Curată o dă rău rău de gard și se dă cu fundul de asflat ofuscat că Untold-ul îî inchide pentru câteva zile parcul. Își pune practic în cap o bună parte din comunitatea care l-a susținut în rostogolirea cauzei cu ocazia #unițisalvăm și, în ciuda faptului că lumea îi transmite, din mai multe unghiuri, că e în ofsaid și că-i mișto ce se întâmplă la Cluj, el o ia, ca la 4 ani, cu ba nu, ba nu, ba nu! Untold-ul, dacă nu se întâmpla vreun incident urât până la final, va pune Clujul pe o hartă al coolness-ului, îl va scoate puțin în Europa…dar omul nostru nu-și va schimba părerea.

– Râmân la eventul de la Cluj. Între partenerii media de-acolo se află și postul unde lucrează cocălărelul șpăgățel care râde de generația care și-a luat țara înapoi. Publicul crescut de postul ăla de aroganți elitiști și suficienți e foare bun acum și e ieral de numeros. Nu vor da piesele sau artiștii pe radio pentru că nu le știe nimeni. Ăia de merg la festivaluri sunt generați pe calculator.

– La PSD, Dragnea e președinte !? Wooooow! PNL mai exista? Țara joacă cu rezervele și Oprea se echipează de premier de câte ori i se rupe lui Ponta apa la „genuche”? De lucrul bine făcut se ocupă domnu’ cu Like-ul la inimă? Hmmmm!? Iar lupa pe toate isprăvilea astea e ținută de nea Batistă Pantofior Rareș și Lumea Anti-Băsistă Gădea? Vaaaai, ce drăguț! Între timp divorțează și CTP de Gândul. Se poate Gândul fără CTP? Nu, aș zice! Dar un TVR fără datorii?

– O autostradă recent inaugurată o ia la vale…Detalii, de proiectare! Medicii iau șpagă și de la producătorii de  medicamente. Nu toți. Câțiva de la boli unde mai ai de 2 bani speranță. Cei mai importanți oameni în stat au păreri divergente despre Codul fiscal. Cei mai importanți oameni în stat măresc însă salariile demnitarilor. Cei mai importanți oameni în stat ajung la consens că au nevoie și de concediu. Ponta strânge puncte de fidelitate pe rute exotice Dubai-Istanbul – Miami. Euronews scrie Monta! Din supraacciza pe carburant, zisa taxa pe autostradă, nu s-au făcut drumuri.

O fi ceva aiurea?

 

– La final un detaliu minor. Pe sub pasajul de la Piața Presei asfaltul nu e perfect neted. E undeva un soi de capac…ca și cum acolo s-au ingropat așteptările bucureștenilor, cu fix doua-trei zile înainte de marea deschidere.

Sunt eu pricinos!

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.