Drumul până la Pluto

Îmi imaginez că e imposibil ca în news feed-ul vostru să nu se fi arătat la față Pluto. Planeta asta micuță a fost vedeta rețelelor sociale prin prisma faptului că cei de la NASA au trimis către ea o sondă, numită New Horizons.

pluto_new_horizons.enDe-aici începe fapta care justifică intenția mea de a scrie câteva rânduri. Lipsindu-mi bagajul academic pentru a evalua cât de importantă e pentru omenire imaginea transmisă de câtre o sondă de la 5 miliarde de km, mi-am concentrat atenția pe altceva: pe faptul că sonda asta a plecat de-acasă în urmă cu 9 ani. Practic aici începe obsesia și conștientizarea mizelor noastre mărunte din fiecare zi. Cât de măreț și de bine pus la punct trebuie să fie planul celor care au lucrat la proiectul ăsta, în condițiile în care succesul lui urma a se confirma la o distanță de 9 ani!?

Drumul ăsta până la Pluto m-a făcut să mă gândesc că lipsurile materiale ne afectează calitatea vieții pe termen scurt, dar acțiunile lipsite de viziune ne pun în pericol viitorul. Și încerc să explic. Învățărorii/profesorii care astăzi primesc un copil în clasa I sunt fix ca cei de la NASA. Lansează către necunoscut ceva ce va trebui să funcționeze peste 9-10-20 de ani distanță. Drumuri către Pluto facem deci și-n viață și e important ca destinul să ne fie vegheat de oameni responsabili, de oameni bine pregătiți, cu intuiție și viziune. Un cadru mai larg acum: ce se tot înâmplă, spre exemplu, cu societatea noastră de ceva ani, este explozia, ecoul-rezultat după întâmplările din urmă cu vreo 10-20 de ani.  Peste un alt ciclu, vom culege roadele la cea ce pregătim astăzi.

Mie mi se pare că nu pregătim nimic serios și temeinic. Ce o să se întâmple cu cei porniți în drumul lor spre Pluto nu e greu de anticipat. Pronosticul meu, și-aici o să-l citez pe cel căruia i s-au pus în mână fix aceste destine, e că și această generație e urmărită de ghinion. 

Leave a Comment