Indignarea este buna

  • Fapt: indignarea noastră l-a schimbat azi pe Rus din funcție.

Sesizez un fenomen care atestă o minimă tranformare socială, un fenomen pe care imi vine să-l aplaud: românii se revoltă. Nu mai digeră unele acțiuni sau unele declarații ale liderilor. Și asta mă bucură. Scurtă recapitulare: proteste anti-Basescu si pro Raed Arafat, proteste pentru a Salva Rosia Montană, proteste pentru vot în diaspora, proteste pentru a stopa defrișările, proteste – exclusiv online – pentru a lua pozitie fata de Ioan Rus,… Le-am punctat doar pe cele mari, pe cele recente, care au avut vocea suficient de puternica incat sa miste niște piese.

Acum nu știu dacă e exagerat sau chiar adevărat ce zic și ce simt, dar indignarea pare să fie cea mai nouă cea de-a patra putere in stat. Indignarea și forța noastră de reacție pare să conteze. Și e un semnal pentru o clasă politică înadins construită în a-și ignora electoratul. Indignarea asta se suprapune perfect pe o efervescență, greu de anticipat in urma cu ceva ani, a DNA-ului și parcă anima un pic rolul cetățeanului in comunitate și reașează poziția acestuia față de cei aleși sa-l reprezinte. Nu faceți ce trebuie, atunci plătiți! Nu faceți ce trebuie și nici nu plătiți – ne indignam și strigăm!

Dacă este o iluzie ce simt acum e dramatic pentru viitoarele generații. Dacă e autentic sentimentul că oamenii sunt ceva mai conștienți de presiunea pe care o pot pune pe umerii aleșilor, atunci o sa ne fie incet-incet mai bine. Am pornit la drum cu stângul. Am pornit cu oameni care n-au avut nici educația și nici simțul datoriei fața de comunitate/țară. Indignarea asta, a omului de rand, poate fi un exercitiu prin care cei din functii publice să descopere reflexul răspunderii.

La unele dintre protestele de care vorbeam mai sus am vazut clar sinteza nemulțumirilor acumulate în ultimii 25 de ani. O pancartă punea toate partidele sub eticheta „aceeși mizerie”. După ce-au descoperit acest adevăr, cei indignați vor refuza, treptat, să mai legitimeze mizerabili, indiferent de aparteneța lor politică. Cel mai probabil, cei ce cer socoteală, cei care vor onestitate sau performanță vor fi ingnorați. Dar clubul celor supărați, vigilenți și pretențioși ar putea crește.

Se schimba iar bordurile, sunt tăiați nejustificat teii din oraș, se fac parcuri la sate chiar lângă pădure, nu se fac drumuri, spitale, școli…se fură și ești tratat mizerabil de cei pe care-i plătești – sunt hituri din repertoriul deselor noastre indignări. Oameni care renovează singuri saloane de spital, care ridică locuințe, care schimbă legi, care fac voluntariat – sunt și ele secvențe din viața celor care au transformat indignarea în reacție. Indignarea e deci o excelentă premisă pentru a fi reactiv, pentru a vrea să faci, să spui, să schimbi, să indrepți. Indignarea este bună. S-o exersăm până n-o mai avea de ce să fim atât de indignați.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.