Ghinion

Intr-o maniera, electoral imprudenta, Klaus Iohannis a zis un adevar. De fapt l-a sintetizat intr-un singur cuvant: Ghinion.

Cei ramasi, ca sa nu zic aruncati, in alta dimensiune, aia a alegatorilor, a banalilor contribuabili, care se bazeaza pe un salariu nenorocit si care ofteaza cand se pronunta acciza si benzina la tv, chiar au un ghinion teribil. Acela de a nu fi reusit sa iasa din aceasta categorie. N-ai palmares in declaratia de avere? Ghinion. De fapt, pentru astia exista evenimentul numit alegeri – un soi de Jocurile Foamei transpus, timp de 25 de ani, in viata de zi cu zi. Spectacolul e exclusiv pentru retina. Iar cei care castiga sunt de fapt organizatorii. Prin fiecare spectacol pe care il fac nu si propun sa te scape pe tine de ghinion, ci sa-si cumpere lor timp si indulgenta.

Din vanzari anterioare, mosteniri, locuri in consilii de administratie si chiar meditatii, cumva tot trebuie sa scapi de ghinionul de a ramane talpa tarii. Sau cum se zice pe-aici pe la Bucuresti, de a fi bagat la categoria electorat… marcat de ghinion. Multi nu indraznesc nici macar sa-si propuna iesirea din zona asta a damnatilor, caci pe ei ii trage pana si mersul la farmacie, sau la intretinre, de tricou. Practic, asta e ghinionul lor. Traiesc prost. Ghinionul lor, sansa alorlalti. 25 de ani de ghinion!!! D-aia poate se zice ca unii isi cauta norocul in alta tara. Aici aveau, cum zice mr. Klaus, ghinon.

Daca nu esti fata lu’ presedinte n-ai noroc de imprumut baban la banca, de teren la Nana… Daca nu esti ruda cu x sau y nu faci licitatii, patinoare borduri, drumuri, sau gale de box, nici vreo combinatie cu paduri, nici macar cu palinca sau caltabos. Ghinon curat!  Daca ai ghinion nu ai actiuni si nici nu intreprinzi actiuni la limitele penalului. Daca ai ghinion esti mereu pe lista celor care primesc fluturasi electorali. Tu trebuie doar sa alegi dintrei ceilalti, mai norocosi. Norocul niciodata nu ajunge pentru toata lumea. Poti doar sa amagesti cu el. Sa traiti bine, de exemplu!

Deci, da, Romania a ramas o tara a ghinionistilor. Pentru ei s-au inventat promisiunile si jocurile de noroc.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.