Imi place să salut lumea. Cu voce tare și, de cele mai mult ori, cu zâmbetul pe buze. “Bună ziua! (Vă) salut!” Dincolo de politețe, le transmit celor din jur deschidere spre cel mai simplu si banal exercițiu civic: respect.
Nu generalizez, dar mi se întâmplă sa mi se răspundă “mnăsi…a”. Pierdut si adânc infipt în pămant de povara unei obligații. E ca acel neglijent “sărâna!” pe care îl aruncam in copilarie, la scara blocului. Respectam și noi convenția ca să nu ajungem in gura părinților. Nu puneam în salut niciun grăunte de semnificație. Era doar inflexiunea indiferenței si inocenței sub care ne consumam fericiți copilaria.
Oamenii mari n-au nicio scuză! Ei sunt obligați să pună accente în salut. Și sa respecte cu sfințenie această convenție! Când doi oameni nici măcar nu se mai salută deduci ca au probleme. Individuale și la nivelul relației. Când un popor evită sau strâmbă salutul cred că exista o problemă. Și intuiesc ca e o problemă socială.
Zeci de ani de comunism și nepermis de mulți ani de tranziție haotică ne-au afectat relațiile si reflexele logice ale traiului într-o comunitate. Capul jos, fruntea încruntată și un salut bolnav trădează o națiune blazată.
Salutul, repet, e dincolo de educație. E cultură civică de care n-are cum să-ți pese cu stomacul. Și-n plus, hai să nu fim ipocriți, se poate supraviețui și fără schimbul de amabilități cu vecinul de scară/țară. Problemele și ipocrizia maximă vor apărea când vom avea de făcut ceva împreună. O țară, pornită la drum in ritm de horă a unirii, nu se va mișca în bine cu oameni care salută strâmb si schimonosit. (Muzica!)“Să dăm mâna cu mână…” Glumiți!? Cu ăsta? Cu ăla? Cu ăștia? Avem o problemă, nu?! Dar am putea s-o transformăm cândva in cauză comună: să redescoperim încrederea, deschiderea, dialogul, zâmbetul…
Sunt Bogdan Ciuclaru și imi place să salut lumea! Ziua bună!
Buna ziua, Bogdan Ciuclaru