Politica brusca pentru incepatori

- Un fel de “poate d-aia suntem aici”:

PDL, crescut din fostul PD, are radacina clara si precisa in FSN. PSD nu cred ca mai trebuie explicat…Dar, pentru naivi, subliniez ca inca mai inseamna Ion Iliescu. PC si UNPR – partide satelit cu oportunisti, care au dat mana cu doctrine si partide in functie de cine le putea aduce la putere/in parlament. PNL – un partid confuz, decimat si derutant. Recladit de Stolojan (stiu ce vorbesc!), figura a debutului fesenist de democratie, partidul liberalilor s-a rupt relativ recent. Divizia Stolo s-a intors la matca fesenista iar divizia statornica, sa zicem de dreapta, e purtata acum inspre o casatorie fortata cu PSD-ul. Esaloanele inferioare din fostul PCR s-au imprastiat precum aschiile si, in varii partide si ipostaze, au avut un cuvant de zis in destinul nostru, in ultimii 20 de ani.

Prima concluzie: luate la bani maruti, partidele politice de la noi contin, in diverse doze, urme de mentalitate neocomunista, fesenista… de stanga, pe stil vechi

In facultate am rascolit un pic internetul incercand sa incropesc un referat. El se prezenta in felul urmator:

Stanga post-decembrista & urmasii regimului comunist

“Partidul e-n toate: e-n cele ce sunt/ şi-n cele ce mâine vor râde la soare,/ E-n holda întreagă şi bobul mărunt/ şi-n viaţa ce veşnic nu moare”

***

Cu mai bine de doua zeci de ani in urma aveai toate sansele sa descoperi si chiar sa crezi ca “partidul e in toate” si, mai mult decat atat, propaganda avea grija  sa-ti spuna clar si precis ca el, partidul, “e-n cele ce sunt”. Asta insemna, indraznim noi sa traducem acum, ca o singura forta, un singur organism politic isi rezerva dreptul sa ne hotarasca destinul si sa ne organizeze viata, de la bobul marunt de pe holda pana la propriile noastre aspiratii.

Stim insa cu totii ca in 1989 a venit Revolutia, sau si mai bine zis, pentru a nu ne juca cu cuvinte pe care ulterior ne va fi greu sa le sustinem, s-a produs inlaturarea regimului comunist. Toate cele petrecute atunci ne ajuta pe noi astazi sa privim cu mai multa degajare versurile de mai sus, ba chiar ne determina sa ne intrebam daca ele au exista oare vreodata de-adevaratele si daca oamenii au putut vreodata sa accepte o viata telegidata de propaganda si programe controlate de « unicul partid », PCR.

Chir si astazi principala preocupare a partidelor politice este aceea de a obtine puterea, sa guvreneze si sa aibe in grija destinul societatii. Spuneam mai devreme ca inainte de 22 decembrie 1989 de guvernare se ocupa un singur partid, Partidul Comunist Roman. Acesta evea insa sa dispara de pe scena politica imediat dupa consumarea evenimentelo petrecute in zile de 22 pana la 25 decembrie 1989.

Ce sa intamplat insa cu puterea politica si administrativa dupa inlaturarea comunistilor ?

Pe 22 decembrie 1989, după fuga cuplului Ceaușescu în jurul orei au început diverse încercări de formare a unui guvern nou, care să-l înlocuiască pe cel condus de Constantin Dăscălescu.

-În sediul Ministerului Apărării chiar Ilie Ceaușescu, fratele dictatorului a încercat să schițeze a remaniere de guvern.

- În sediul CC al PCR, Ilie Verdeț a avut o încercare eșuată de formare a unui guvern nou.

- Cea care a ieșit învingătoare, a fost gruparea lui Ion Iliescu, care a înființat în prim pas la sediul CC Consiliul Frontului Salvării Naționale, ca organ suprem de conducere, definit mai târziu mai mult ca organ legislativ, și acesta a format în scurt timp și noul guvern.

Intentiile declarate ale celor din Consiliul Frontului Salvării Naționale erau legate de asigurarea conducerii tarii pana la organizarea de alegeri libere. La putine zile distanta insa, Frontul Salvarii Nationale avea sa se constituie si ca partid politic. Aceasta decizie avea sa provoace nemultumire in randul unor personalitati din CFSN dar mai ales in randul partidelor istorice reaparute in peisajul politic autohton.

Lunile ianuarie-februarie au fost marcate de intense dispute politice. Sunt voci care si astazi sustin ca in acea perioada ar fi putut fi valorificata si ulterior marcata in paginile de istorie ca momentul desprinderii totale de comunism.

Istoria s-a scris insa altfel. CFSN s-a transformat in CPUN. Romania era condusa asadar, la inceputul lui februarie de Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, în care 50% din locuri să fie ocupate de foști membri ai Consiliului Frontului Salvării Naționale și alte 50% din locuri de reprezentanți ai partidelor politice nou înființate.

La aceasta structura de conducere s-a ajunsa insa dupa doua mari manifestatii petructe la Bucuresti in zilele de 28 si 29 ianuarie. În 28 ianuarie 1990 unele dintre partidele politice nou-înființate în urma revoluției din decembrie 1989 au organizat o mare manifestație de protest față de acapararea puterii de către fosta nomenclatură comunistă, grupată în Frontul Salvării Naționale.

În 29 ianuarie 1990 a avut loc o contrademonstrație în care susținătorii Frontului Salvării Naționale au devastat sediile partidelor politice de opoziție.

Revenind la momentul ratat al desprinderii de comunism, acesta poate fi localizat si identificat in timp cu ziua in care, la dezbaterile privind legea electorală a fost respinsă cererea manifestanților din Piața Universității de a se interzice participarea la alegeri a foștilor activiști ai Partidului Comunist Român, conform punctului 8 din Proclamația de la Timișoara:

“… propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti candidatura la functia de presedinte al tarii.”

Iata asadar ca cineva in Romania avea viziunea unui mediu politic din care sa fie exclusi fosti activisti comunisti si fosti ofiteri de Securitate. Si mai mult decat atat, in punctul 8 al proclamatiei se cerea ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti candidatura la functia de presedinte al tarii.

In scurta noastra incursiune analiza a debutului partidelor de stanga in Romania post-decembrista avem nevoie si de putina demonstratie matematica.

Ion Iliescu, personaj pe care istoria il consemneaza in pozitia de lider al CFSN si de presedinte al CPUN aparea pe scena politica post-decembrista ca adversar al regimului Ceausescu fiind insa in acelasi timp purtatorul unui imens bagaj de activitate in structurile comuniste.

ION ILIESCU

A intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953 unde a avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR.

Ion Iliescu şi Nicolae Ceauşescu în timpul unei vacanțe a familiei Ceaușescu din 1976, când Iliescu era vicepreședinte al CJ Iași

La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC.

La un moment dat a ocupat funcția de sef al Departamentului de propaganda al Comitetului Central al PCR.[2] A servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971.

Cu toate acestea, în 1971, Ceaușescu se simțea amenințat de Iliescu (era văzut ca moștenitorul lui Ceaușescu) și a fost marginalizat de către acesta și îndepărtat din toate funcțiile politice majore, fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, după care a ocupat funcția de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1984 a fost exclus din Comitetul Central al PCR și până în decembrie 1989 a fost director la Editura Tehnică. [2]

Sursa: wikipedia

Asadar, structura care conducea Romania in anul 1990, si care intre altele, a avut de analizat acceptarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara in legea electorala, era condusa de Ion Iliescu, fost ministru al regimului comunist.

Iata acum o scurta relatare biografica, despre Ion Iliescu, realizata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc:

Activist în cadrul tineretului comunist, membru al CC al UTM în 1949, conduce grupul studenţilor români aflaţi în URSS unde a studiat în cadrul Institutului de Energetică de la Moscova. Membru al Biroului şi secretar CC al UTM, preşedinte al UASR, a participat la acţiuni de intimidare împotriva studenţilor protestari de la sfârşitul anilor 1950. Şef de secţie la CC al PCR, prim secretar al CC al UTC şi ministru pentru problemele tineretului, a fost ales secretar al CC şi membru supleant al CPEx, poziţii pe care le pierde în 1971, când a fost trimis ca secretar cu propaganda la judeţul Timiş. La sfârşitul anilor 1970 a fost prim secretar al Comitetului judeţean de partid Iaşi. Preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor (cu rang de ministru), intră într-o perioadă de relativă dizgraţie în 1984. Până la 22 decembrie 1989, director al Editurii Tehnice.

După revoluţia din 1989 a devenit liderul Frontului Salvării Naţionale, jucând un rol esenţial în strategia acestei formaţiuni menită să contracareze acţiunile societăţii civile şi ale partidelor democratice. Împreună cu protejatul său din epocă, premierul Petre Roman, a fost direct implicat în aducerea minerilor la Bucureşti şi folosirea lor, sub îndrumarea unor ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete, pentru neutralizarea şi chiar anihilarea societăţii civile a presei şi a partidelor democratice. În prima sa perioadă, ca preşedinte, a făcut numeroase declaraţii ostile pluralismului şi societăţii de piaţă. Spre deosebire de un Imre Nagy în Ungaria, Iliescu s-a situat constant de partea forţelor regrupate ale nomenclaturii, acceptând şi patronând colaborarea propriului partid cu forţele naţional-securiste («patrulaterul roşu»). Nu a renunţat niciodată în mod explicit la convingerile sale de orientare marxistă. A recunoscut în 2004 că bilanţul comunismului în secolul XX a fost globalmente negativ.

Evolutia politica a urmatorilor ani este in stransa legatura cu evolutia lui Ion Iliescu si a FSN-ului pe scena politica. Iliescu va conduce Romania pana la alegerile din octombrie 1992, dupa care ajunge de doua ori presedinte al Romaniei, in mandate de cate 4 ani. In jurul lui Ion Iliescu se vor coagula principalele forte politice de stanga.

Din FSN se vor rupe insa doua formatiuni politice. FSN-ul condus de Petre Roman si FDSN (Frontul Democratic al Salvarii Nationale) format din sustinatorii lui Ion Iliescu si condus de Oliviu Gherman. De altfel, in 1992 Ion Iliescu a candidat si castigat alegerile din partea FDSN.

In iulie 1993 FDSN isi schimba denumirea in PDSR – Partidul Democrației Sociale din România. Atunci s-a realizat și fuziunea prin absorbție cu Partidul Solidarității Sociale, Partidul Republican, Partidul Cooperatist și Partidul Socialist Democratic din România. Pentru a deveni membru al Internaționalei Socialiste, PDSR s-a unificat în iunie 2001 cu Partidul Social-Democrat Român, schimbându-și numele în Partidul Social Democrat.

In mai 1993 FSN-ul si-a schimbat denumirea in Partidul Democrat (PD). Partidul Democrat este primit ca membru cu drepturi depline în Internaționala Socialistă inainte PSD-ului, in 1996. PD-ul se retrage in 2005 din randul socialistilor europeni si adera la Partidul Popular European.

Fibra FSN-ului este astazi asadar in doua forte politice extrem de importante. PSD-ul de dar si PDL-ul de astazi (rezultat din fuziunea PD-ului cu « liberalii lui Stolojan » din PLD) au in FSN radacina comuna. Mai mult decat atat, oamenii cele doua partide, poarta nu doar mostenirea unui debut politic in FSN ci au ocupat functii de conducere si pe perioada regimului comunist.

Istoria recenta consemneaza un permamant duel intre cele doua fractiuni rupte din FSN dar si momente de coabitare politica si aliante guvernamentale. Oamenii precum Teodor Stolojan se remarca printr-un traseu politic sinous intre cele doua partide. In 1996 acesta il sustinea in alegeri pe candidatul PDSR Ion Iliescu. Apoi, in 2004 Stolojan se afla in calitate de liberal, in tabara adversarilor PDSR si-n alianta cu PD-ul. Acelasi Teodor Stolojan pleaca din PNL si constituie alaturi de Partidul Democrat formatiunea politica PDL, condusa astazi de Emil Boc.

Teodor Stolojan a lucarat in aparatul de stat, in Ministerul de finante si inainte de 1989.

In 2004 candidatul aliantei PD-PNL a castigat alegerile prezintentiale. Traian Basescu nu este insa nici el strain de relatia cu FSN-ul si partidul comunist roman. Actualul sef al statului a fost membru PCR iar anul 1989 avea sa-l gaseasca in functia de director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în cabinetul Dăscălescu. In 1992 Traian Basescu iese deputat FSN de Vaslui si cativa ani mai tarziu preia sefia PD de la Petre Roman.

In anul 2004 fostul sustinator al lui Iliescu, devenit intre timp presedintele PNL, Teodor Stolojan, se retrage din cursa prezidentiala. Locul cadidatului Aliantei Dreptate si Adevar pentru alegerile prezintentiale este ocupat de fostul membru PCR si FSN, Traian Baseascu.

Ulterior acesta se declara un adversar al PSD-ului si are o serie de declaratii ostile lui Ion Iliescu. Interesant este ca imediat dupa inlaturarea regimului Ceausescu, cand Ion Iliescu a preluat alaturi de FNS conducerea tarii, primul Guvern avea sa fie condus de chiar cel care va rupe partidul : Petre Roman. Mai mult decat atat, in acest guvern, Traian Basescu, viitor deputat FSN si presedinte PD subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Astazi cel care conduce Partidul Democrat Liberal este premierul Emil Boc. Ziarul Adevarul publica in decembrie 2008 un articol intitulat : Studentul Emil Boc, un comunist model din care citam :

La sfârşitul lui 1987, actualul premier, Emil Boc, îşi manifesta într-un articol de ziar local hotărârea de a participa direct la transformarea ţării.

Articolul, intitulat „Hotărârea de a participa direct la devenirea comunistă a patriei”, a apărut în data de 10 decembrie 1987 în „Făclia”, ziarul Partidului Comunist Român din Cluj.

Textul, găzduit în pagina a treia a ziarului, era prilejuit de apropierea Conferinţei Naţionale a  PCR şi făcea parte dintr-un grupaj în care lideri ai mai multor categorii socio-profesionale îşi exprimau adeziunea faţă de programul partidului comunist.

În urmă cu 21 de ani, viitorul premier scria: „Acum, când întregul popor se pregăteşte să întâmpine prin fapte de muncă marele eveniment din viaţa partidului, unitatea tuturor cetăţenilor ţării reliefează înalta răspundere ce ne revine fiecăruia în parte faţă de destinul nostru revoluţionar.