Sa nu spui nimic

e un pacat…Dupa ce ajungi sa ai blog, twitter, facebook si milioane de conturi si comentarii, pericolul cel mai mare, care te urmareste, e sa nu mai poti spune nimic de-adevaratelea.

E un pacat sa nu mai spui nimic sincer, din si pentru tine. E un pacat de care nu fugi pentru ca esti las. Si, culmea, frica nu ti-o ascunzi in tacere ci in vorbe dezgolite de sens sau de adevar. Ai impresia ca urci si insiti sa strigi de pe un piedestal inventat. Cine esti tu si de ce joci fals? Esti cazut si sfarmat in bucati de obsucuritate, esti suma frustrarilor profesionale si a neimplinirilor personale…Esti atarnat de mici victorii care te salveaza din cotidian. Te lasi redus la cat a putut surprinde un blitz foto…Si lupti ca macar in oglinda de pe wall sa te vezi altfel. Suprema preocupare a vremurilor moderne: sa ai grija de tine, de vrobe si de lume pe facebook si-n online.

Tastatura tradeaza si te ispiteste. Nu cuvanta dar striga militareste sa marsaluiesti spre poarta cu vedere la public. Te fura, te-arunca in vartejul empatiei. Da, butoanele sunt niste masinarii meschine… Le simti si-acum, cum se lasa pervers apasate si te trag obrznic de degete pentru a desena cuvinte in care mai apoi te obligi sa crezi. Dulcea miere a manipularii!

Tu chiar existi in forma asta, galagioasa pe net si aproape invizibila in realitate! Cum ai ajuns aici? Uneori imi pun aceasta intrebare…