Trebuie sa stii sa te ridici ca sa poti anticipa sau controla o coborare!

Presiunea pe tibie e infernala. M-am incalzit si am impresia ca nu inaintez. Ba mai mult, alunec! Toti merg mai repede decat mine.  Am senzatia ca sunt un cyborg din desene animate. Sunt afara! Rosu in obraji, am trecut granita si din fata monitorului sunt aici, pe frontul alb, unde incaltarile sunt grele si robuste.  Sper ca nu rade nimeni de mine…Imi vine sa-mi lipesc un afis de geaca: in aproape 30 de ani de existenta nu am purtat niciodata clapari!

Nimeni nu remarca insa mersul meu nenatural si asta m-ajuta si pe mine sa uit. Am ajuns! Asta e partia?!?? Lume cam multa…Wau! Astia-s nebuni, se dau cam cu… cu viteza! Altii n-au implinit inca 5 ani dar alunca frumos si inving frica si gravitatia cu naivitatea varstei dar mai ales cu bucuria jocului. Jocul de-a schiul… E fain! Trebuie sa fie fain! Ar trebui sa ma dau!

N-am insa curaj. Nici nu stiu sa intru in schiuri. E jenant. Cam aiurea situatia: “mai bine imi luam sanie!”. Sa ma incalt si cu schiurile? Hai! Ce caraghios!?! Imi vine sa rad dar incerc sa par concentrat desi imi pare ca nu o sa ma las dus de “lemnele” astea de sub mine. Mi-as face o poza asa fara coborare, s-o pun pe net…Ma gandesc totusi ca trebuie sa ma dau…Imi fac curaj, ca doar am facut sport! Stiu, sahul nu ma ajuta aici dar pot sa dau si cu piciorul in mingie, am avut si julituri in genunchi, deci ce poate fi mai rau?

PUB: VREI ECHIPAMENT DE SCHI? CLICK AICI

Primesc indicatii de pe margine: “ai grija sa nu cazi pe fata sau in spate!” Am cam multe griji. Picioare intepenite care trebuiesc inclinate, talpi care au rasarit precum nasul lui pinochio, bete de sprijin, echilibru, frana, atentie etc. Decid sa ma dau! Plec usor dar cu atitudine de invingator. Intr-o secunda filmul se rupe. Nu exista control! Picioarele nu raspund la comenzi, pierdem legaura…pierde le ga ra zbuffffffffffffffffff! Down! Foarte ciudat, nu rade nimeni? Atunci rad eu…putin si stanjenit.

Nasoala situatie dar bine ca niciun pasager nu e vatamat. Reluam! Reluam, am zis! Pamantul alb si inclinat se opune cu inversunare incercarilor de a ma repune pe picioare. Primesc intariri: “te ajut?” Ca omul derutat de un potential inec intr-o apa penibil de mica intind mana si revin in pozitia “pe verticala”. Sunt insa prea departe, departe de salvare, caci zona de impact e chiar in jumatatea partiei. Nu pot sa decuplez schiurile! Ce situatie! Acum chiar ma vede toata lumea! La terasele din 3 statiuni se discuta deja de ala cu geaca rosie care nu stia sa se dea cu schiurile…

Daca ajung la margine, plec la cabana! Nu e de mine sportul acesta! Mai incerc totusi o data! Zbuffffffffffffffff! Cealata parte! Timp petrecut pe schiuri? Sub 10 de secunde. Macar stiu sa cad in lateral si vad ca pot decupa claparii de schiuri. E greu cand imping cu betele dar macar revin pe picioare. Cand ajung la margine mai incerc o data. Copiii de langa mine  tin sa ma umileasca. Ha! Acum il vad pe unu’ mai invarsta si chiar mai panicat. Asa da!

Invat sa franez si sa controlez viteza. Plugul! Vad ca toata lumea il face. Aproape toata lumea. Acum schiez! De 5 ori mai incet decat toata lumea dar alunec! Cad chiar inainte de baza partiei, dar imi vine sa rad. Am mers ceva, poate mai mult de 50 de metrii. Acum, parca nici “lemnele” aste de sub talpi nu-s chiar atat de mari.  Urcarea imi taie rasuflarea…Sa urc cu teleschiul? Hmmm…nici gand, acolo merg doar cei care stiu sa se dea. Sa o luam usor. Hai, curaj, de data asta ne jucam: franam, lasam putina viteza si iar franam. Coborare perfecta! 10! Nadia la barna si eu pe schiuri: doua exercitii perfecte. Olimpiada mea era insa doar o intrecere cu propria frica…

Ma dau de la jumatatea partiei. Toata ziua… As urca pana mai sus de unde se vine cu viteza. Am cazut insa de-acolo, asa ca mai bine fac un cantonament lejer ca sa imbunatatesc tehnica in dauna senzatilor. De-aici parca nu imi mai este frica si chiar imi vine sa fac bravura pe marginea performantelor mele. Mai bine tac, eu nici macar curba nu stiu sa iau.

Asta e, schiez cu program lejer, de vara: putin si-ncet! Dupa ce ma duc la masa, ma intorc pe partie si ma dau chiar si pe nocturna. Ma duc sa predau schiurile cand voi fi multumit de mine sau macar pana cand tibia-mi cea fina e o sa strige ca va fi ondulata de claparii de cyborg din picioarele acestui schior de desene animate…

p.s. Nu sunt un sofer intr-atat de bun incat sa incurajez o discutie pe-aceasta tema. Sunt…normal. Normal-masculin, ceea ce la volan pare un plus. De altfel,  in 5 minute cred ca pot explica, dand vina pe genul masculin fireste, ca automobilul devine extensia mea fireasca, ca-l simt si controlez cu aceeasi dexteritate cu care isi manevreaza domnisoarele posetele.

Treaba asta cu extensia, cu legatura om-mijloc de locomotie m-a ajutat, cred, si pe partie. Cand am avut incredere si mi-am inchipuit schiurile parte din mine…totul a devenit mai usor. O sa ma dau poate mult timp de la jumatatea partiei si o sa ma simt ca si cum as purta lamaile/mamaligile de incepator.  O sa raman insa cu satisfactia ca am luat, la limita, permisul si pot intra si eu in traficul plin de oameni fugiti de orase si sosele pe pamantul alb care aluneca!

Macar aici tamponarile nu-s urmate de amenzi si sunt si oameni care isi cer scuze…

Oarecum, pe-aceeasi tema:

• Poze de la munte (1)
• Radio Guerrilla - OAMENII! (0)
• Tehnic vorbind (9)
• Ingrediente pentru cel putin o zi faina (2)
• Jmaf! (2)