Iarna, mi-e dor sa ma bucur de lucrurile marunte, inainte ca ele sa se topeasca

Ati purtat vreodata pungi de nailon peste sosete? Va mai aduceti aminte de bucatile mici si incapatanate de gheata care se agatau de pantaloni, in vremea copilariei? Nu-i asa ca acum vi se pare absolut imposibil sa mai simtiti implinirea si “binele” de dupa ore intregi in care v-ati uitat mainile, picioarele si obrajii in ger.  Mai stiti sa zambiti din pozitia copilului care-si trage sania in fata blocului, naiv si fermecat de cum se-aprind fulgii de zapada sub becul unui stalp de iluminat?

Eu nu mai stiu…sau poate ca doar mi-e teama ca nu mai stiu. Sau si mai dramatic, poate ca nu mai e voie, de la o varsta, sa te bucuri de lucrurile intr-atat de marute incat sa se topeasca la contactul cu pamantul.

De dimineata, Dobro si Craio vorbeau despre iarna si ninsoare si-am realizat ca aici, in Bucuresti n-am vazut reprize de bataie cu bulgari, saniute si cazemate. S-au schimbat chiar atat de mult vremurile si bucuria si-o extrag cei mici doar de la patinoarul dintr-un Mall acoperit? Eu, parca si astazi mi-as lasa zapada sa intre prin bocanci, sa-mi inghete sosetele si sa ma faca sa simt ca e nevoie sa alerg mai mult si sa ma joc. Mi-ar placea iar sa ma tem ca de seara pana dimineata cineva ar putea sa ne fure zapada, sa ne dea cu sare pe derdelus…

Si pentru ca unii sunt inca imbujorati de febra electorala, as imprumuta si eu o expresie de la fostul, actualul si viitorul presedinte. Iarna, nu-i ca iernile pe care le stiam. A trecut si peste mine vremea, au venit si vremuri carunte…

Totusi, stie cineva cand o sa ninga?